Acasă
Produse
Părinţi
Cum cumpăr
Clubul Dascălilor Creativi
Suport tehnic
Despre noi
 
 

Cum comunicăm în era internetului?

"Cheam-o pe mama la şedinţă!" ar putea deveni "Roag-o pe mama să intre pe chat!"

Ce aţi spune dacă clasa la care predaţi sau în care învaţă copilul dumneavoastră ar avea propria pagină de internet? Dacă astfel aţi putea păstra legătura cadru didactic - părinte? Cum ar fi să aveţi notele celor mici la un clic distanţă? Şi dacă pe lângă toate acestea, piticii ar fi topiţi după site-ul clasei lor şi ar "face şcoală" de plăcere şi după orele de curs?

Aţi avea un motiv serios de îngrijorare? Doar toată lumea ne spune despre internet că nu e bun, că trebuie să ne ferim de el ca de răceală - face rău şi e contagios.

Internetul poate fi îmblânzit, iar cei mici se pot folosi de ajutorul pe care îl oferă pentru documentare şi comunicare. Dovada? Accesaţi www.rodicastefanica.dap.ro şi vă veţi convinge.

„Reacţia elevilor a fost una de entuziasm; elevii au avut revelaţia faptului că între ei şi lumea internetului s-a creat o legătură directă. Părinţii au înţeles corect efortul meu de a canaliza atracţia copiilor faţă de repudiatul - în anumite contexte - internet, într-o platformă de educaţie/autoeducaţie”, ne-a mărturisit dna Rodica Stefănică, institutor în cadrul Şcolii Normale Galaţi, arhitectul şi sufletul acestui proiect.

Cum a reuşit? Comunicarea cu părinţii şi cu elevii a fost esenţială - în acest fel proiectul a câştigat susţinerea tuturor celor implicaţi şi a putut să îşi atingă obiectivele. Pasiunea şi deschiderea au ajutat-o să treacă peste ideile preconcepute de care s-a lovit. Partea tehnică a fost asigurată de mezina familiei Stefănică, studentă a Facultăţii de Automatică şi Calculatoare, Universitatea Politehnică Bucureşti.

A fost construit astfel un spaţiu educaţional original. A fost creat un mediu care implică şi nu exclude. Iar clasicele şedinţe cu părinţii nu au dispărut - au devenit acum mai interesante pentru că se pot concentra pe teme importante, odată ce detaliile legate de activitatea şcolară se discută zilnic on line.

eduCreativ încurajează şi promovează acest gen de iniţiative. Susţinem aceleaşi valori şi apreciem eforturile cadrelor didactice pentru care calculatorul este un deschizător de oportunităţi, un instrument cu ajutorul căruia inovează la clasă.

Folosindu-ne de noile tehnologii, construim împreună spaţii dedicate educaţiei, nu doar învăţării. Cei mici nu mai sunt simpli spectatori; sunt actorii principali ai lecţiilor transformate în aventuri. Jocul capătă valoare educaţională, iar multimedia devine condimentul care dă savoare disciplinelor de studiu.

Felicitări pentru un dascăl cu adevărat creativ şi pentru munca depusă! Ne-ar face plăcere să ne oferiţi la rândul dumneavoastră exemple similare pe care să le putem promova ca modele de bună practică! Succesele dumneavoastră pot deveni inspiraţie pentru cei care ne împărtăşesc pasiunea!

Data: 3 martie 2009

Ştiri

eduVacanta

Ziua Educatorului 2009

eduCreativ sarbatoreste 1 Iunie alaturi de elevii din Deva

Unde au plecat dascălii creativi? On-line!

Cum comunicăm în era internetului?

Vezi toate ştirile >>>

Hai să vezi albumul clubului!

Încearcă lecţiile eduCreativ!

 
Copyright © 2007 - 2009 Altfactor / SIVECO România. Toate drepturile sunt rezervate. TM este marcă înregistrată Altfactor / SIVECO România